China – inaintea Japoniei şi a doua cea mai mare economie a lumii

China a depăşit Japonia, din punct de vedere economic. Astfel, aceasta a devenit a doua mare economie a lumii, după trei decenii de creştere susţinută a PIB. Anunţul a fost facut de şeful Autorităţii de administrare a cursului de schimb de la Beijing, Yi Gang, preluat de MEDIAFAX.

“În funcţie de cât de rapid va creşte cursul de schimb al yuanului, China ar putea depăşi şi SUA peste aproximativ 15 ani”, potrivit proiecţiilor Băncii Mondiale, grupului american Goldman Sachs şi altor instituţii financiare.

Economia chineză a fost anul trecut foarte aproape de a depăşi Japonia, astfel că anunţul lui Yi nu a constituit o surpriză.

“China este de fapt acum a doua mare economie a lumii”, a spus oficialul într-un interviu acordat revistei China Reform.

Faptul că a depăşit Japonia oferă Chinei anumite motive de mândrie, însă venitul anual pe cap de locuitor, de circa 3.800 de dolari, este mult mai redus decât cel al Japoniei sau Statelor Unite.

Economia Chinei a crescut cu 11,1% în prima jumătate a anului, comparativ cu perioada similară din 2009, iar pentru anul în curs specialiştii anticpează un avans de peste 9%.

Sursa: MEDIAFAX

 

What Next?

Related Articles