China consideră că are un parteneriat „pragmatic” cu Germania

Xi Jinping si Angela Merkel http://news.xinhuanet.com

Xi Jinping si Angela Merkel http://news.xinhuanet.com

Relația economică a Chinei cu Germania aduce în mijlocul Europei alături de mărfurile chinezești și un nou model al relațiilor Chinei cu Europa.

După încheierea vizitei președintelui chinez, Xi Jinping, în Rusia, acesta și-a început vizita în Germania, cu ocazia Summitului G20 din Hamburg.

Jinping a declarat că orașe germane precum Duisburg și Hamburg au devenit rute importante pentru traficul trenurilor de marfă între China și Europa. Acesta a mai afirmat că Germania și China ar trebui să creeze medii de investiții care sunt accesibile tuturor și să asigure o concurență loială.

Președintele Chinei a susținut faptul că, cele două economii ar trebui să coopereze mai mult în domenii precum inovarea, comunicațiile, finanțele, energia, protecția mediului și dezvoltarea ecologică. De asemenea, a declarat că relațiile economice dintre cele două țări ar trebui să contribuie împreună la securitatea, la stabilitatea și la prosperitatea acestora.

Acesta speră ca G20 să continue să mențină nivelul de dezvoltare, să susțină comerțul multilateral bazat pe Organizația Mondială a Comerțului, și să promoveze rolul comerțului și investițiilor ca pilon al creșterii economice mondiale.

 

 

 Emanuel-Ovidiu Oiaga, InfoMondo

 

Sursă articol: China Post; Express.co

What Next?

Related Articles