China a devenit a doua economie mondială

Potrivit datelor statistice publicate de guvernul japonez, China a devenit a doua economie mondială în locul Japoniei în 2010.

PIB-ul Japoniei, în termeni nominali, s-a ridicat la 5.474,2 miliarde de dolari, potrivit statisticilor publicate la Tokio, guvernul precizând că PIB-ul Chinei a atins la rândul său echivalentul a 5.878,6 miliarde de dolari.

Economia chineză a depăşit-o astfel pe cea a vecinului ei în 2010 şi a devenit a doua din lume, după Statele Unite, un loc ocupat de economia niponă din 1968.

China afişează de ani de zile o rată de creştere ce se apropie sau depăşeşte 10%, PIB-ul ei crescând cu 10,3% în 2010.

Puternic afectată de recesiunea economică mondială în 2008 şi 2009, economia Japoniei a început să îşi revină în 2010, creşterea ei atingând 3,9%, dar aceasta nu a permis arhipelagului să îşi păstreze poziţia a doua în faţa Chinei în ascensiune rapidă.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles