Ce vrea Ponta pentru perioada în care va trebui să coabiteze cu Băsescu

Ponta si Băsescu. foto mediafax

Invitat la Realitatea TV premierul Victor Ponta a enunțat câteva din așteptările sale (sau, dorințele) pentru perioada în care va trebui să coabiteze cu Traian Băsescu, la cărma țării.
În primul rând, Ponta a aprececiat că dincolo de ceea ce îi desparte în bătălia internă ar trebui să meargă – poate chiar împreună  (sic!) – la comisarii europeni, la preşedintele Barroso şi să spună:

“Domn’le, am înţeles că în 2009, 2010, 2011, au fost nişte grave neregularităţi. Odată cu venirea domnului Orban de prin noiembrie anul trecut, aceste neregularităţi au fost îndreptate pentru 2012, dar n-am mai putut să le mai îndreptăm pentru trecut”.

Ponta a afirmat că deocamdată nu l-a contactat pe Traian Băsescu pentru că “n-a avut ocazia”, deoarece acesta abia s-a reîntors la Cotroceni, dar este dispus s-o facă.

Referitor la aderarea României la spațiul Schengen, Ponta a afirmat că Traian Băsescu ar putea cere susţinerea guvernului  Germaniei în acest sens (că doar s-a dovedi faptul că Băsescu are susținere din partea acestei țări). Ponta a subliniat faptul că România este pregătită să intre în spaţiul Schengen. La rândul său, Ponta și-a manifestat disponibilitatea de a cere susținere din partea guvernelor Franţei sau Danemarcei pentru îndeplinirea acestui deziderat.

În ceea ce privește numirea șefului DNA și a procurorului general Ponta a afirmat că e mai bine (ca CSM să facă aceste numiri – n.r.) decât un ministru al Justiţiei.
“Miniştrii se schimbă, prim-miniştrii se schimbă, procurorii generali se schimbă, dar dacă ai un sistem care te ţine dincolo de politică, eu cred că e mai bine decât să implici politicul”, a afirmat premierul.

Întrebat fiind dacă susţine ideea avansată de Dan Voiculescu privind suspendarea din nou a preşedintelui Băsescu, premierul Ponta a arătat că nu crede că e acum oportun un astfel de demers.

“Astăzi, când mă întrebaţi, nu cred că mai putem să luăm o asemenea decizie şi un asemenea risc pentru ţară”.

Victor Ponta a adăugat că, deşi doreşte ca Traian Băsescu să nu mai fie preşedinte,  “România trebuie să evite o criză de aceeaşi amploare în viitor”.

Primul-ministru a subliniat că în 2013 trebuie să aibă loc, cu sprijinul opoziţiei inclusiv, “modificarea Constituţiei astfel încât sistemul să nu mai permită acumularea unei atât de mari puteri instituţionale în mâna unui singur om”.

Ponta a mai opinat că modificarae Constituţiei ar trebui să prevadă, printre altele, că şefii servicilor de informaţii sunt numiţi de Parlament sau ca şeful DNA şi procurorul general să fie numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Doleanțele lui Ponta nu sună rău. Rămâne de văzut și cum anume se vor concretiza, mai ales că nu cu mult timp în urmă, același premier spunea că se teme că Băsescu va dezlănțui Jihadul asupra guvernului condus de el, Victor Ponta.

Sorina Bruj

Sursa: MEDIAFAX

 

What Next?

Related Articles