CE solicita returnarea fondurilor pentru agricultura de la 18 state membre UE

Comisia Europeană (CE) a decis recuperarea fondurilor pentru sectorul agricol în valoare de 214,6 milioane de euro, de la 18 state membre. Aceasta, deoarece,fondurile au fost cheltuite fără respectarea reglementărilor Uniunii Europene (UE).


“Fondurile se vor întoarce la bugetul CE întrucât beneficiarii nu au respectat regulile stabilite la nivel comunitar pentru fondurile europene, iar statele membre, responsabile cu supravegherea investiţiei, nu au aplicat procedurile UE”, se arată într-un comunicat al executivului european, preluat de MEDIAFAX.

Potrivit Politicii Agricole Comune, CE supraveghează statele membre în administrarea fondurilor comunitare.

“Comisia menţine presiunea pentru a asigura cel mai bun control în privinţa cheltuirii banilor. Sistemul funcţionează mai bine ca niciodată şi ne vom strădui, în continuare, să îmbunătăţim lucrurile”, a declarat comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Mariann Fischer Boel.

Astfel, urmează să fie recuperate fonduri de la următoarele state: Austria, Belgia, Cehia, Germania, Spania, Finlanda, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia şi Slovenia.

Cele mai importante sume urmează să fie returnate de Franţa (48,1 milioane de euro pentru anul fiscal 2007 şi 22,9 milioane de euro pentru 2006), Spania (31,7 milioane de euro), Olanda (16,6 milioane de euro), Ungaria (12 milioane de euro) şi Polonia (10 milioane de euro).

 

 

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles