Ce a învăţat Băsescu în 2010: guvernul nu poate funcţiona cu tehnocraţi ci doar cu politicieni

Prezent la o dezbatere despre reforma statului, Preşedintele Traian Băsescu a declarat că lecţia sa în 2010 a fost aceea că într-o perioadă de criză Guvernul nu poate să funcţioneze cu tehnocraţi, ci numai cu politicieni care-şi pot convinge colegii să susţină măsurile lor.

“M-am convins acum, în acest an, fiind extrem de conectat la convingerea grupurilor parlamentare să voteze – la un moment dat am plecat eu la fiecare grup să-i conving. Ce făcea un tehnocrat? Aveţi şi explicaţia de ce nu a rezistat un Vlădescu la Finanţe. Nu reuşea să-şi convingă grupurile parlamentare, pentru că nu erau de-ai lui şi grupurile nu-l recunoşteau ca fiind parte din ele. Lecţia anului 2010, pentru mine a fost o lecţie de substanţă din acest punct de vedere: nu ai ce căuta în Guvern cu tehnocraţi în perioadă de criză. Numai oameni politici care-şi pot convinge colegii”, a declarat Traian Băsescu .

El a spus că de multe ori a fost necesară intervenţia sa la grupul parlamentar PDL pentru ca legile susţinute de Guvern să poată trece.

“Privind la măsurile pe care acest guvern ar trebui să le ia în 2010 şi în 2011, este exclus ca un ministru neangajat politic să poată să facă faţă. Eu ştiu şi de câte ori a fost necesară intervenţia mea la grupul parlamentar PDL pentru a-i convinge să voteze o lege sau alta. Nu ştiu dacă vă imaginaţi cum e un ministru care nu are nicio legătură cu partidul sau cum ar fi fost un prim-ministru tehnocrat mergând la grupul PDL, spunându-le: ‘Trebuie să trecem legea asta'”, a afirmat preşedintele.

În privinţa competenţelor din interiorul PDL, preşedintele Băsescu susţine că odată cu congresul democrat-liberalilor să se poată pune la punct şi procesul de selectare a competenţelor.

“Apel la competenţe am făcut tot timpul în interiorul Guvernului şi în interiorul partidului al cărui preşedinte am fost. Sper ca odată cu congresul partidului să-şi pună la punct acest proces de selectare a competenţelor”, a spus Băsescu.

Potrivit acestuia, explicaţiile de ce PDL are probleme în găsirea competenţelor sunt: “creşterea peste noapte şi mult prea rapidă ca să existe şi un proces de selecţie”, dar şi sistemul electoral.

Indirect Băsescu recunoaşte că voinţa s-a a primat în impunerea legilor, chiar membrii PDL opunându-se unora. Mai mult acesta recunoaşte că PDL deşi la putere nu are personalul competent necesar care să-i permită o bună guvernare.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles