Către o Strategie Globală a Uniunii Europene

EU Global Strategy. foto iss.europa.euFaptul că s-a cerut expertiza unor specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale, securitate şi integrare europeană, arată că noua Strategie a Uniunii Europene nu este una politizată, ci caută să înveţe din greşelile precedentei strategii în scopul unei abordări holistice. Urmează să prezentăm o serie de personalităţi care au alcătuit un draft al strategiei în care şi-au exprimat părerile cu privire la liniile directoare atât politice, economice dar şi geopolitice şi diplomatice ale Uniunii Europene.

Stephen Walt, profesor de Relaţii internaţionale la Universitatea Harvard:
Provocări:
-îmbătrânirea populaţiei
-resurgenţa xenofobiei
-probleme de stagnare sau deficit economic
-deteriorarea situaţiei securitare la graniţele Uniunii
Însă cea mai mare provocare strategică pentru Uniunea Europeană este accea că nu mai este văzută de Statele Unite ale Americii ca cea mai importantă regiune din lume, de aici nevoia de a se baza din ce in ce mai mult pe propriile mijloace în a-şi consolida apărarea din moment ce nu mai pot miza exclusiv pe ajutorul american. În timpul Războiului Rece statele europene au scăzut semnificativ cheltuielile militare (profitând de aşa-numitul divident al păcii) astfel încât şi cele mai puternice nu mai aveau şi nu au capacitatea de a susţine operaţiuni militare majore fără ajutorul masiv al Statelor Unite. Dar atenţia acestora se îndreptă şi se va îndrepta din ce în ce mai mult în anii următori înspre China şi economiile emergente din Asia de Est; căutând să fructifice parteneriate strategice acolo. Statele Unite nu vor mai caută ca Germania sau Uniunea Sovietică de altă dată să nu domine Europa, ci China să nu domina Asia. China nu reprezintă o ameninţare pentru Uniunea Europeană, din contră, statele europene vor dori să investească acolo, chiar şi armament sofisticat lucru care ar putea determina Statele Unite să renunţe treptat la subsidiile de securitate pe care le oferă Europei.
Căi de acţiune viitoare:
Uniunea Europeană are potenţialul de a se apăra teoretic cel puţin în faţa oricărei agresiuni externe, chiar şi a Rusiei (bugetele de apărare sunt mai mari, populaţia este mult mai numeroasă şi există argumentul financiar care dă putere Uniunii). Astfel pe viitor Uniunea ar putea să îşi asigure singură securitatea şi chiar să susţină mici misiuni militare în afara graniţelor, asta doar în cazl în care statele membre (mai ales marile puteri) rămân unite.

Philip Gordon, Consiliul European pentru Relaţii Externe:
Strategia Globală a Uniunii Europene nu trebuie să fie neaparat o schimbare fundamentală a precedentei Strategii din 2003 care indentifica terorismul, crima organizată, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale, statele eşuate şi ameninţările cibernetice ca principale riscuri de securitate la adresa Uniunii. Ele rămân centrale şi în 2016 deci este nevoie de a se sublinia modul de implementare a acestora nu o reconsiderare teoretică a riscurilor şi ameninţărilor.
Un climat de securitate schimbat:
-în principal faţă de 2003 Uniunea se confruntă cu politici ruseşti tot mai agresive şi militariste; de aici nevoia solidarităţii statelor membre în a asigura securitatea frontierelor în faţa posibilelor tendinţe agresive ale Kremlinului.
-instabilitatea din Orientul Mijlociu care face prevederile din Strategia din 2003 şi mai importante acum în contextul urmărilor războaielor din Siria, Yemen şi atacurile teroriste ale Daesh.

Soluţii:
-o Uniune mult mai coordonată în ceea ce priveşte prioritizarea ameninţărilor şi operaţionalizarea răspunsului.
-mai multe resurse pentru apărare, securitate şi intelligence
-o mai mare integrare a eforturilor de securitate şi inteliigence european
-coordonarea politicilor de securitate şi intelligence cu Statele Unite.

Richard Youngs, Carnegie Europe:
-relaţia complexă dintre interese şi valori (interese vs valori sau cele două pot fi complementare?)
„Balansarea intereselor şi valorilor” care se referă la faptul că Uniunea nu este un super NGO condus de nimic mai mult decât intenţii caritabile
Sven Biscop, Royal Institute for International Relations:
Strategia din 2003 a ghidat agenda Politicii Europene de Securitate Comună (P.E.S.C.) cel mult 2 ani după care oficialii şi diplomaţii au încetat să mai facă referire la aceasta din simplul motiv că nu exsita o necesitate birocratică în acest sens. Astfel Strategia Globală trebuie să fie o reală agendă de acţiune, să fie globală dar să şi prioritizeze iar unde prioritizază să numească mijloacele rezolvării problemelor.
-Strategia Globală trebuie să fie mandatul Înaltului Reprezentant şi aparatul de lucru al Serviciului European de Acţiune Externă, cu o împărţire clară a sarcinilor, cu deadline-uri şi rapoarte către Consiliul European sau Consiului pentru Afaceri Externe. Acestea vor face Strategia să fie de neocolit din punct de vedere birocratic.
-şi statele membre trebuie să o gestioneze ca un document de ghidare a politicilor.
-Strategia trebuie să fie revizuită o dată la 5 ani.

Jan Techau, Director Carnegie Europe:
Cea mai mare provocare a Strategiei Globale este identificarea şi definirea intereselor celor 28 de state membre în fiecare regiune din lume şi domeniu politic relevant iar rolul conducător în acest sens trebuie asumat de către Serviciul European de Acţiune Externă.
-deşi Strategia va fi un document care oferă sugestii şi nu ordine, ea va fi indispensabilă dacă Uniunea doreşte în sfârşit să facă progrese cu privire la o adevărată politică externă europeană.

Alec Ross, Senior al School of International & Public Affairs, Universitatea din Columbia:
Riscuri:
-creşterea extremismului şi a numărul tot mai mare de cetăţeni europeni care votează partide populiste, anti-imigraţioniste şi contrare cu viziunea Europeană . Acesta este marele pericol generat de jihadişti.
Strategia Globală trebuie să vizeze o diversificare a diplomaţiei, nu doar de la stat suveran la stat suveran. Pentru combatarea extremismului islamic spre exemplu se cere dezvoltarea de legături diplomatice cu clerul islamic moderat şi încercarea Uniunii de a ieşi din tiparul demonizat perceput de unii musulmani.

Hasan Nafaa, Profesor de Ştiinţe politice la Universitatea din Cairo:
Schimbarea perspectivelor:
Deşi Uniunea Europeană ca bloc a realizat multe lucruri lăudabile, chestiunea securităţii rămâne inclusă în prerogativele statelor membre cu decizii adoptate individual în funcţie de nivelul de risc perceput la nivel naţional. Se cere astfel o cooperare mai activă în coordonarea comună a politicii de securitate. Trebuie acordată o mai mare importanţă Orientului Mijlociu în contextul creionării Uniunii ca actor global, această zonă fiind o sursă de insecuritate pentru Uniune, sub forma atacurilor teroriste şi a fluxurilor necontrolate de imigranţi.
Strategia Globală va trebui să se adreseze cauzelor acestor probleme, atât celor interne (slaba guvernare, despotism, corupţie sau extremism religios) cât şi celor externe (politicile vestice, americane şi israeliene precum şi instituţii internaţionale slabe). Aceste lucruri impun o schimbare radicală a politicii externe occidentale în sensul încurajării reformei din instituţiile religioase arabe şi structurile educaţionale astfel încât radicalismul să fie suprimat de la primul nivel. O sarcină principală a Uniunii în acest sens este sprijinirea unui stat palestinian independent şi suveran.

Marc Leonard, Director al Consiliului European pentru Relaţii Externe:
Nu doar un stat, Germania trebuie să cheme la unitate în situaţii de criză, acesta este rolul Strategiei; să reconstruiască solidaritatea dintre statele membre punând un accent deosebit pe acestea şi pe modul în care îşi conduc politicile. Strategia nu trebuie să fie un document al „birocraţiei bruxelleze” ci să reprezinte liniile politice de acţiune pentru fiecare stat membru. Strategia trebuie să facă Uniunea mai puţin Eurocentristă şi să o angajeze în proiecte internaţionale şi mondiale fie culturale fie de natură economică (proiectul chinez „One Belt One Road).
Dacă Strategia vrea să facă Uniunea un actor cu adevărat global aceasta trebui însă să îşi canalizeze resursele în prima fază spre statele din vecinătate.

Cui Hongjian, Director de Studii Europene în cadrul China Institute of International Studies:
Strategia Globală trebuie să fie suma unui număr de factori; dintre care instrumentele acutale ale politicii externe, PESC, dinamicile politiciilor interne şi ameninţările externe venite dinspre Est şi Sud. Uniunea Europeană trebuie să profite şi să fie conştientă de rolul său important în schimbările climatice, securitate cibernetică şi alte chestiuni de putere soft. Pe de altă parte, incapacitatea Uniunii de a face faţă ameninţărilor de securitate de tip hard poate fi atenuată dacă îşi foloseşte la maximum influenţa diplomatică în materie de mediere şi asumarea unui rol de actor economic major. Lucruri pe care Uniunea le poate face, dată fiind experienţa compromisului în cadrul acesteia. Ca un argument la acestea vine capacitatea Uniunii de a coordona marile puteri în a obţine un acord cu Iranul.
Trebuie menţionat că Uniunea a făcut progrese notabile din 2003 iar dacă este determinată să găsească o mai bună cale de integrare şi adaptare la schimbăriile interne, nicio ameninţare externă materializată nu o va putea înfrânge.

Yezid Sayigh, Carnegie Middle East Center:
Accent pus pe dezvoltare susţinută timpurie iar nu pe oferirea de ajutor umanitar în cazuri de urgenţă. Strategia Globală trebuie să facă Uniunea să nu se mai adreseze efectului crizelor şi să răspundă acestuia prin asistenţă umanitară de orice fel ci să realizeze programe de interagre şi incluziune economică pentru refugiaţii din statele vecine zonei de conflict. Oprirea ajutorului umanitar nu este o opţiune dar nici nu este una suficientă. Pentru a face cu adevărat diferenţa, Uniunea Europeană trebuie să dezvolte o nouă paradigmă capabilă să schimbe condiţiile şi relaţia consturi-beneficii a milioane de refugiaţi aflaţi oriunde, nu doar cei din Europa.

Mărincean Adrian

What Next?

Related Articles