Câteva date de la Adunarea Parlamentară a NATO

NATO

NATO

La sediul NATO din Bruxelles a avut loc în perioada 24-26 februarie 2013, reuniunea comună a comisiilor de apărare, politică şi economică din cadrul Adunării Parlamentare NATO.

Au fost abordate mai multe teme precum poltica de extinderea a Alianţei, stadiul operaţiilor ISAF din Afganistan şi procesul de tranziţie din această ţară, securitatea energetică, apărarea cibernetică, lupta împotriva terorismului, relaţia NATO-Rusia, cooperarea economică transatlantică, problematica resurselor la nivelul NATO şi iniţiativele Smart defence în cadrul NATO şi Pooling and sharing la nivelul Uniunii Europene.

Situaţia din regiunea Orientului Mijlociu şi Nordul Africii

Au participat ambasadorii la NATO ai României (dl. Sorin Ducaru), Marii Britanii (dna Mariot Leslie), Franţei (dl. Philippe Errera) şi Turciei (dl. Haydar Berk). Discuţiile au vizat situaţia din Siria şi Mali, în mod special, iar atunci când s-a abordat problema colaborării dificile cu Rusia (în privinţa Siriei n.r.).

Scutul antirachetă american din Europa

S-a făcut specificaţia clară că acesta va fi pus în practică de NATO în baza deciziilor asumate de Alianţă la reuniunile la nivel înalt de la Bucureşti, Lisabona şi Chicago.

Ambasadorul României, dl. Sorin Ducaru, a oferit toate explicaţiile necesare privind stadiul proiectului SUA – România de la Deveselu, faptul că scutul antirachetă american va fi o componentă importantă a sistemului antirachetă nord-atlantic, şi că tot timpul părţile implicate au dovedit transparenţă faţă de Moscova, acest sistem fiind unul defensiv, care nu este menit să afecteze capabilităţile strategice ale Federaţiei Ruse.

Deputatul român, George Scutaru, prezent la reuniune a precizat că nu trebuie omis faptul că declaraţiile contondente ale ruşilor la adresa iniţiativelor antirachetă americane şi NATO trebuie privite şi în context electoral, în 2012 Vladimir Putin revenind la Kremlin ca preşedinte al Rusiei. Rămâne de văzut în ce măsură depăşirea acestor momente importante interne pentru politica rusă vor determină din partea Moscovei o dorinţă  reală de reluare a dialogului cu NATO pe acest subiect sensibil.

Relaţiile NATO – Rusia

Invitată a fost dna Radoslava Stefanova, şefa secţiei Relaţiile cu Rusia şi Ucraina din cadrul Departamentului Afaceri Politice al NATO. Aceasta a subliniat că în ciuda unei foarte bune colaborări în probleme cum ar fi Afganistanul sau combaterea pirateriei, din punct de vedere politic relaţiile sunt îngheţate, punctele majore de dispută fiind scutul antirachetă şi eventuala reluare a extinderii NATO în baza politicii “uşilor deschise” reiterate de Alianţa Nord-Atlantică la summitul de la Chicago.

Moscova continuă să afirme că scutul antirachetă american (faza a doua a proiectului însemnând dispunerea de lansatoare de rachete pentru interceptare la Deveselu, în România) este o încercare de limitare a capacităţilor de reacţie nucleară a Rusiei, fapt ce îi afectează potenţialul de descurajare nucleară.

Există viziuni diferite, antagonice, asupra modului în care NATO şi Rusia văd viitorul sistem antirachetă NATO. Rusia doreşte o partajare în doua a scutului, NATO urmând să gestioneze partea vestică a sistemului, iar Rusia cea estică, propunând şi un sistem unic de comandă. Această variantă nu este agreată de NATO, considerându-se că un asemenea sistem defensiv trebuie gestionat exclusiv de ţările membre ale Alianţei.

Rusia se opune oricărei extinderi a NATO, mai ales în ceea ce priveşte Georgia. Ca şi comentariu personal, şansele reale de aderare a Georgiei la NATO într-o perspectivă apropiată (circa 5-6 ani) sunt foarte mici, deoarece nu există o opinie unitară favorabilă la nivelul membrilor NATO, mai ales al statelor europene, tocmai din cauza opoziţiei Rusiei. În plus, prezenţa trupelor ruse în Abhazia şi regiunea osetină a Georgiei, existenţă aici a unor regimuri separatiste care şi-au proclamat independenţa, rapid recunoscută de Rusia, îngreunează considerabil perspectivele aderării Georgiei la NATO.

Operaţiile din Afganistan

Generalul danez Knud Bartels, preşedintele comitetului militar NATO, a prezentat eforturile Alianţei care se vor concentra pe finalizarea etapelor de transferare a responsabilităţilor de securitate de la ISAF către forţele afgane, urmând ca din 2015 Alianţa să se concentreze doar pe misiuni de antrenament şi consiliere. Important este ca statele donatoare să continue sprijinul Afganistanului şi după retragerea masivă a NATO din această ţară, în general, şi în mod special să ducă pe mai departe acţiunile de creştere a capacităţii forţelor afgane de a asigura singure securitatea teritoriului naţional. Este cea mai dificilă şi mai amplă misiune pe care a trebuit să o îndeplinească NATO, iar costurile materiale şi umane au fost din păcate la fel de mari.

Datele prezentate arătau că în 2001 existau în Afganistan circa 1000 de şcoli, iar în 2013 aproximativ 15.000, mortalitatea infantilă a scăzut de la 165 de decese/1000 de copii la 77 de decese/1000 de copii, adică cu 54%, în 2001 erau 20.000 de profesori, acum există peste 175.000, iar numărul de studenţi a crescut de la 1 milion (şi nici o fată) la 8 milioane (din care 3,5 milioane sunt fete). Rămâne de văzut în ce măsură alegerile prezidenţiale din aprilie 2014, prin care se va stabili succesorul actualului lider afgan Karzai, şi cele parlamentare din august 2015 vor duce la un climat politic relativ stabil. Marea provocare rămâne însă menţinerea angajamentului din partea Occidentului de a continua şi după 2014 ajutorul financiar pentru reconstrucţia Afganistanului, în ciuda presiunilor determinate de criza economică. În sens contrar, fragilul echilibru actual, la care s-a ajuns cu mari pierderi umane şi cu investiţii considerabile, va fi spulberat destul de repede.

Situaţia bugetelor pentru apărare ale ţărilor NATO

Temă dezbătută a fost necesitatea asigurării de către statele membre a unei finanţări capabile să menţină relevanţa capabilităţilor NATO. La ultimul summit de la Chicago s-au asumat angajamente politice ferme în acest sens, un eventual eşec putând să ducă la erodarea relaţiei transatlantice, în condiţiile în care statele membre europene se bazează într-o măsură fără precedent pe capabilităţile americane de apărare. Reorientarea SUA către zona Asia-Pacific şi presiunile financiare pe care această ţară le resimte, cumulate cu scăderea susţinută a alocărilor pentru apărare în statele aliate europene, pot afecta coeziunea Alianţei.

Statele europene devin incapabile să susţină singure o operaţie militară de amploare, iar problemele de logistică din timpul acţiunilor din Libia au arătat limitele europenilor. Nu trebuie omis faptul că diminuarea bugetelor pentru apărare nu afectează doar capacitatea ţărilor europene de a face faţă unor provocări de securitate, dar are un efect negativ major şi asupra industriei de apărare europene şi, implicit, asupra locurilor de muncă din acest sector.

Cifrele sunt relevante şi arată că în 2007 cheltuielile militare ale Alianţei se prezentau astfel SUA – 68%, Marea Britanie – 7,3%, Franţa – 6,6%, Germania – 4,7%, Italia – 2,9%, Canada – 1,8% şi ceilalţi aliaţi – 8,8%. În 2012 SUA a preluat 72% din cheltuielile totale ale NATO, Marea Britanie – 6,9%, Franţa – 4,9%, Germania – 4,6%, Italia – 2%, Canada – 1,8%, iar ceilalţi aliaţi 7,5%.

În 2012 doar patru state NATO aveau un buget al apărării de minim 2% din PIB (SUA, Marea Britanie, Grecia şi Estonia), în ciuda angajamentelor asumate anterior de către toţi aliaţii. Un alt indicator important este cel privind cota alocată cheltuielilor de înzestrare cu echipament militar din totalul cheltuielilor pentru apărare, doar cinci state alocând peste 20% din bugetul armatei – SUA, Turcia, Franţa, Marea Britanie, Luxemburg, în timp ce nouă state, printre care şi România, alocă sub 10% pentru cumpărarea de tehnică modernă.

Problema securităţii energetice

Cu ocazia modulului privind cooperarea economică transatlantică, ambasadorul american la UE, William E. Kennard a răspuns la o întrebare pe care i-a adresat-o deputatul Scutaru, referitoare la evaluarea proiectelor energetice ale UE şi în special asupra evoluţiilor privind proiectul gazoductului Nabucco. Oficialul american a apreciat că SUA sprijină proiectele care contribuie la diversificarea furnizorilor şi la independenţa energetică, dar în acelaşi timp nu trebuie omis faptul că securitatea energetică nu poate fi asigurată doar de un gazoduct sau oleoduct. Este necesară o abordare mult mai complexă, care implică şi investiţii în soluţii alternative şi în metode inovative, cum ar fi cele care duc la exploatarea gazelor de şist. Chiar dacă există controverse privind impactul unor asemenea metode, aceste tehnologii există şi pot contribui la asigurarea independenţei energetice.

sursa: www.scutaru.ro

What Next?

Related Articles