Boc si teza sa de doctorat

Deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor i-a cerut ministrului interimar al Educaţiei, Emil Boc, să îşi reanalizeze propria teză de doctorat. Totodată, deputatul PSD a solicitat  retragerea titlului de doctor pe care premierul l-a obţinut, întrucât, prin susţinerea parlamentului unicameral, premierul şi-ar nega propriile idei ştiinţifice, potrivit Mediafax, preluat de Ziua de Cluj.


Nechifor spune că în teza sa de doctorat, intitulată “Separaţia puterilor în stat. Ideal şi realitate”, Emil Boc prezenta avantajele sistemului bicameral, “preferabil unei simplităţi dăunătoare a parlamentului unicameral”, în vreme ce acum, în consonanţă cu referendumul solicitat de preşedintele Traian Băsescu, premierul a devenit adeptul parlamentului unicameral.

 

 

Sursa: ZIUA de Cluj

What Next?

Related Articles