Boc dăscălit de Banca Mondială

Exasperaţi de neputinţa guvernului boc, înţesat de pseudospecialişti şi pile, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru regiunea Europa şi Asia Centrală, Philippe Le Hourerou, i-a propus acestuia formarea unui “Centru al Guvernului” după model britanic, format din economişti straini (profesori la facultăţi celebre) şi români.

“Acest nucleu se va ocupa de strategia României pe termen mediu şi lung”, au declarat pentru HotNews.ro, surse guvernamentale.

Pe lângă economiştii străini şi români din “Centru” vor mai face parte reprezentanţi ai unor partide politice (pentru a asigura susţinerea politică a proiectului) şi persoane publice cu o foarte bună reputaţie.

“Va fi o construcţie care va prioritiza politicile publice de care România are nevoie. Sunt o grămadă de politici care nu au suport bugetar şi o grămadă de alocări care nu sunt eficiente. Suntem în faza în care primul ministru şi-a dat acordul în urmă cu o săptămână, iar în discuţiile de astăzi cu vicepreşedintele Băncii Mondiale se stabilesc detaliile acestui proiect”, au mai spus sursele citate de HotNews.

“Tot acest plan va demara începând cu săptămânile următoare şi se va întinde pe circa 3 ani, din câte ştiu. Urmează să fie formată o Unitate de Prioritizare, formată din experţi pe zonele mari: economic, social şamd. Un fel de secretariat tehnic, un fel de cap limpede pentru Cabinet care să pregătească strategiile de dezvoltare, inclusiv să regândească programul naţional de reformă făcut de Direcţia de Analiză Instituţională şi Socială, a cărei substanţă  poate fi îmbunatăţită. Va fi vorba de o structură viabilă, formată din oameni tineri care vor să facă ceva. Modelul e cel britanic, englezii având o construcţie similară”, au mai spus pentru HotNews.ro, apropiaţi ai Cabinetului.

Dacă guvernul boc nu va considera că aceasta este o oportunitate pentru încadrarea beizadelelor şi ţiitoarelor rămase pe dinafară la mai vechile încadrări, există o şansă reală ca acest proiect să ducă la revigorarea deciziei guvernamentale. Mai există însă şi riscul ca structura să nu răspundă comandamentelor impuse de la Cotroceni, lucru ce ar putea genera o reacţie adversă din partea locatarului din palatul de la Cotroceni.

sursa: HotNews

What Next?

Related Articles