BNR anunţă: au crescut rezervele valutare

La 31 martie 2011, rezervele valutare ale României, la Banca Naţională, se situau la nivelul de 32 767 milioane euro, faţă de 32 068 milioane euro la 28 februarie 2011.

Potrivit comunicatului oficial al BNR, în cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

– intrări de 1 720 milioane euro, reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv tranşa a IV-a a împrumutului de la Comisia Europeană), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.
– ieşiri de 1 021 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat precum şi deprecierea dolarului american şi lirei sterline faţă de euro cu impact asupra diminuării valorice a părţii din rezerva internaţională denominată în aceste două valute .

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3 356 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2011 au fost de 36 123 milioane euro, faţă de 35 467 milioane euro la 28 februarie 2011.

Plăţile scadente în luna aprilie 2011 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 128,12 milioane euro.

Sursa: comunicat BNR

What Next?

Related Articles