Blaga confirma: Guvernul nu este numai mincinos ci si lipsit de demnitate

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a declarat că afirmaţia sa potrivit căreia Guvernul ar trebui să plece dacă va decide majorarea taxelor nu se aplică în prezent, pentru că viza strict situaţia în care creşterea taxelor ar fi fost decisă după aplicarea măsurilor de tăiere a pensiilor şi salariilor.

“Am spus că, dacă se aplică măsurile asupra cărora Guvernul şi-a asumat răspunderea şi totuşi se ajunge la ridicarea taxelor, atunci Guvernul ar trebui să plece. Nu suntem în această situaţie. Guvernul este departe de a fi aplicat măsurile propuse prin asumarea răspunderii”, a explicat liderul PDL, la Realitatea TV, unde se discuta despre o declaraţie a sa din urmă cu câteva săptămâni unde în care spune că Executivul ar trebui să demisioneze dacă, după tăierea pensiilor şi salariilor decide şi creşterea taxelor.

Întrebat dacă Guvernul nu a ştiut că reducerea pensiilor este neconstituţională, Blaga a negat: “Dacă aveam cea mai mică nelămurire în acest sens – am consultat şi noi jurişti- nu propuneam lucrurile astea”, a spus ministrul.

Anterior lui Blaga, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, declarase referindu-se la adoptarea unor măsuri de austeritate şi situaţia economică a României că “puteam să mai minţim 6 luni…”.

De altfel, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, a declarat că nu a observat la PDL valori sau doctrină şi că singurul liant din interiorul partidului este “dorinţa de a rămâne la putere”, iar Cristian Preda, (ambii PDL) a afirmat că în PDL, membrii au parte de cenzurarea opiniilor, declaraţii cu dublu înţeles, ameninţări, dispreţul faţă de forme cum ar fi exprimarea prin intermediul unui blog.

Aceasta să fie imaginea corectă a partidului de guvernământ şi prezidenţial?

sursa: Money Chanel

 

What Next?

Related Articles