Bashar al-Assad l-a primit pe ministrul iranian de Externe

Siria si Iran. foto karadeniz

Şeful diplomaţiei iraniene,ministrul de externe Ali Akbar Salehi, a fost primit la Damasc de preşedintele sirian Bashar al-Assad. Se ştie că Iranul este principalul aliat al regimului sirian.

Anterior, şeful diplomaţiei iraniene a avut o întrevedere cu omologul său sirian Walid Mouallem, potrivit agenţiei Sana.

La sosirea la Damasc, ministrul iranian a declarat presei că obiectivul vizitei este “consultarea” liderilor sirieni cu privire la criză, a cărei rezolvare se va face doar în interiorul familiei siriene, cu participarea şi coordonarea tuturor instituţiilor internaţionale şi regionale”.

Salehi a calificat relaţiile siriano-iraniene ca “foarte solide”.

El a regretat absenţa Arabiei Saudite la reuniunea de luni, de la Cairo, a Grupului de contact regional pentru Siria (Egipt, Turcia, Iran, Arabia Saudită), în cadrul căreia a propus trimiterea de observatori în această ţară.

Sursa: SanaNewsAgency

What Next?

Related Articles