Basescu nu poate dizolva Parlamentul dupa alegeri

Noul preşedinte, indiferent care va fi el, nu poate dizolva Parlamentul după alegeri, în cazul căderii unui al doilea guvern. Aceasta, deoarece raporturile Preşedinţie-Parlament sunt reprezentate pe perioada unui mandat, a declarat judecătorul de la Curtea Constituţională Ion Predescu.


Judecătorul Curţii Constituţionale a explicat ce urmează dacă şi Guvernul Negoiţă cade în Parlament.

“Este vorba de un nou mandat şi nu este obligatorie dizolvarea Parlamentului. Este un alt mandat, o altă persoană, o altă relaţie. Faptele prezente reprezintă analiza dintre Parlament şi preşedinte în acest mandat al preşedintelui.

Odată cu alegerile prezidenţiale, se schimbă un termen. Un preşedinte nu poate dizolva Parlamentul decât dacă această instituţie respinge de două ori, în termen de 60 de zile, formarea unui nou guvern.

De asemenea, Constituţia mai spune că preşedintele nu poate dizolva Parlamentul în ultimele şase luni ale mandatului său.

După alegeri, termenii nu mai sunt aceiaşi. Chiar Băsescu, dacă revine, este un alt mandat. Pe mandate nu există joncţiuni, nici la parlamentari, nici la preşedinte.

Fiecare mandat are durata lui, atribuţiile lui, răspunderile şi imunitatea lui. Raporturile Preşedinţie-Parlament sunt reprezentate pe perioada unui mandat. Dacă unuia îi încetează mandatul, a dispărut şi termenul. Nu mai am termenul «mandat» şi termenul «preşedinte». Dispare o parte a acestei relaţii”, a mai spus Ion Predescu.

 

 

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles