Barack Obama – convorbiri telefonice cu mai mulţi lideri străini

Preşedintele american Barack Obama i-a contactat telefonic pe omologii săi Dmitri Medvedev şi, respectiv, Nicolas Sarkozy, precum şi pe cancelarul german Angela Merkel şi pe şeful statului brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva. Anunţul a fost făcut de purtătorul său de cuvânt, Robert Gibbs, potrivit Agerpres.


Gibbs nu a precizat pentru presă conţinutul convorbirilor lui Obama cu liderii străini.

În schimb, potrivit Palatului Elysee, Sarkozy şi Obama au abordat o serie de “subiecte importante de pe agenda internaţională”. Convorbirea telefonică s-a desfăşurat în termeni amicali şi a durat circa o jumătate de oră. Cei doi lideri s-au axat îndeosebi pe subiectul cel mai fierbinte – “criza economică mondială”. Ei au convenit asupra necesităţii de a acţiona în mod ferm şi împreună, în perspectiva unui apropiat summit al G-20 (grupul ţărilor industrializate şi al celor emergente) ce se va desfăşura la Londra.

Alte subiecte abordate de cei doi au fost: problema deţinuţilor de la baza americană de la Guantanamo, pe care noua administraţie a SUA a anunţat că o va închide, procesul de pace din Orientul Mijlociu şi războiul din Afganistan.

Convorbirea telefonică dintre Obama şi Merkel s-a axat în general, pe aceleaşi subiecte: criza economică şi financiară, cooperarea internaţională strânsă, îndeosebi în cadrul summit-ului G-20 de la Londra din 2 aprilie, viitorul summit al NATO din aprilie de la Strasbourg şi Kehl, Afganistanul, Orientul Mijlociu şi încălzirea globală.

În ce priveşte convorbirea dintre Obama şi Medvedev, ea este prima de acest fel, de când Obama i-a succedat lui George W. Bush. Convorbirea telefonică a avut loc într-un moment în care relaţiile dintre cele două state sunt destul de “crispate”.

În fine, Barack Obama i-a telefonat şi lui Lula da Silva, pe care l-a invitat la Casa Albă, a anunţat un purtător de cuvânt al preşedinţiei braziliene.

Lula da Silva a apreciat că subiectele principale care vor trebui abordate împreună de Brazilia şi SUA sunt pacea mondială, relaţiile Washingtonului cu America Latină, G-20, relaţiile dintre cele două ţări cu Africa şi modificările climatice.

 

 

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles