Au fost lansate negocierile UE cu R. Moldova şi Georgia pentru crearea de zone de comerţ liber

MAE - foto MEDIAFAX

Ministerul Afacerilor Externe al României salută decizia de lansare a negocierilor Uniunii Europene cu Republica Moldova şi Georgia, privind instituirea unor Zone Aprofundate şi Cuprinzătoare de Comerţ Liber. Totodată, Bucureştiul aşteaptă cu interes iniţierea discuţiilor cât mai curând posibil.

Decizia constituie expresia recunoaşterii, la nivelul UE, a progreselor înregistrate de cele două state în aplicarea reformelor necesare pentru îndeplinirea setului important de recomandări-cheie ale Comisiei Europene.
Acestea permit trecerea la o etapă superioară în procesul unei integrări economice graduale în piaţa comună a Uniunii Europene.

“România, în calitatea sa de stat membru UE, dar şi în plan bilateral, a sprijinit în mod consecvent progresul statelor din vecinătatea sa imediată şi a susţinut constant lansarea negocierilor privind instituirea acestor Zone Aprofundate şi Cuprinzătoare de Comerţ Liber cu Republica Moldova şi Georgia”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Sursa: comunicat de presă al MAE

What Next?

Related Articles