Au fost finalizate negocierile cu compania Bechtel

Ministerul Transporturilor a finalizat negocierile cu compania Bechtel. Prin aceasta s-a realizat reducerea costurilor de construcţie a Autostrăzii Transilvania. Anunţul a fost făcut de primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern.

Potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, “costul total al Autostrăzii Transilvania este estimat la 3,8 miliarde euro, faţă de 9,9 miliarde euro, la cât s-ar fi ridicat investiţia totală dacă lucrarea ar fi fost derulată în termenii contractului încheiat în 2004, economia pe care o face astfel statul român fiind de 6 miliarde de euro”.

Emil Boc a explicat că Bechtel va continua lucrările pe tronsonul Suplacu de Barcău – Borş, iar pentru tronsonul Gilău – Mihăieşti, odată ce se semnează înţelegerea cu Bechtel, lucrările vor fi scoase imediat la licitaţie, întrucât proiectarea este finalizată.

De asemenea, va fi reluată proiectarea pentru tronsonul Târgu Mureş – Câmpia Turzii, în vederea organizării licitaţiei pentru execuţie.
La rândul său, ministru Transporturilor a afirmat că ”Bechtel a înţeles că şi România este o ţară europeană în care nu poţi să faci chiar tot ceea ce îţi doreşti şi că, dacă nu va intra în această normalitate şi nu se va supune standardelor de cost existente, şansele de a continua să lucreze în România sunt minime”.

Anca Boagiu a mai precizat că ”putem spune că astăzi am ajuns la un rezultat favorabil statului român, un rezultat pe care l-am obţinut cu sprijinul acordat de ambasada Statelor Unite în România, susţinuţi de Guvernul României, şi, nu în ultimul rând, de preşedintele statului român, domnul Traian Băsescu”.

Potrivit ministrului Transporturilor, una din realizări în urma negocierilor cu compania americană este aceea că, după finalizarea tronsonului Suplacu de Barcău – Borş de către Bechtel, statul român va putea să scoată la licitaţie lucrările pentru celelalte şase tronsoane, fără nici o pretenţie din partea companiei.
”Era una din clauzele existente în contract care ne obliga ca, pe o perioadă de doi ani, să nu licităm pe nici unul dintre tronsoanele rămase”, a explicat Anca Boagiu.

Referindu-se la stadiul lucrărilor, Boagiu a spus că din totalul de 2,2 miliarde de euro, cât era prevăzut iniţial în acest contract pentru executarea celor 413 km de autostradă, au fost cheltuiţi 1,25 miliarde de euro, în condiţiile în care au fost executaţi 54 km.

În urma negocierilor, statul român a obţinut finalizarea tronsonului de la Suplacu de Barcău – Borş la preţul de 6,9 milioane de euro pe kilometru, iar pentru celelalte tronsoane care au rămas, costul pe care Ministerul Transporturilor îl estimează, ţinând cont de relief şi de complexitatea lucrărilor, este de aproximativ 7,3 milioane euro pe kilometru.
De asemenea, răspunzând unei întrebări, Anca Boagiu a spus că “statul român nu trebuie să plătească penalităţi către compania Bechtel, ci trebuie să achite doar plăţile restante, de cca. 90 de milioane de euro”.

 

Sursa: comunicat de presă al Guvernului României

 

What Next?

Related Articles