Angajaţii din Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) solidari cu cei de la Finanţe

Sindicaliştii din Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), din inspecţiile de muncă, agenţiile de acordare a ajutorului social şi a altor drepturi sociale, precum şi cei ai caselor de pensii aflate în subordinea Ministerului Muncii susţin că revendicările colegilor de la Finanţe sunt şi ale lor deoarece “veniturile angajaţilor din aceste instituţii au scăzut în proporţie de 30-50% ca urmare a eliminării stimulentelor.
“Stimulentele reprezentau 0,25-0,50% din salariul de încadrare, iar ele se acordau de către şefii ierarhici direcţi ai angajaţilor în funcţie de rezultatul acestora în îndeplinirea sarcinilor profesionale”, a precizat Ingrid Moldoveanu.

Acţiunile de protest continuă în toată ţara, iar sindicaliştii apreciază că două zile de inactivitate în instituţiile de finanţe duce la blocarea activităţii întregului sistem economic şi este posibil să îi împingă pe agenţii economici spre o grevă fiscală.

“Atragem atenţia autorităţilor să rezolve cât mai repede motivele acestui conflict deoarece el se extinde cu repeziciune şi sindicaliştii nu-l mai pot controla. Ne îndreptăm spre o grevă generală.

“Noi vom continua protestele până când vom primi salarii decente”, a precizat Sebastian Oprescu, preşedinte al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles