Ambasadorul SUA în România – despre “Provocări prezente de securitate în spaţiul Euro-Atlantic”

Hans Klemm la UBB Cluj. foto citadel.ro

Hans Klemm la UBB Cluj. foto citadel.ro

Cu câteva zile în urmă, mai exact pe data de 26 februarie, a.c. Ambasadorul SUA, HANS KLEMM, a efectuat o vizită oficială la Cluj-Napoca, fiind invitat de onoare al Universităţii “Babeş – Bolyai”. În prezenţa mai multor oficiali, Klemm a susţinut o prelegere intitulată “Provocări prezente de securitate în spaţiul Euro-Atlantic”.
În cele ce urmează vă redăm textul prelegerii amintite:

“Domnule ambasador Aurescu, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru că m-aţi invitat astăzi aici pentru a vorbi despre problemele actuale de securitate în regiunea euroatlantică. Trăim vremuri nesigure şi periculoase. Pericolele cu care ne confruntăm în prezent sunt mult mai complexe decât au fost în orice altă perioadă a istoriei recente.

În lumea actuală ne confruntăm cu ameninţări din toate direcţiile. La est avem de a face cu o Rusie revanşardă care destabilizează securitatea europeană. Rusia a devenit extrem de inovatoare în privinţa utilizării unor tipuri de război tipice pentru secolul al XXI-lea, inclusiv războiul informaţional, cibernetic şi hibrid.

În afară de aceasta, ne confruntăm cu ameninţări dinspre sud, în special sub forma terorismului extremist islamic, care a devenit şi mai periculos ca rezultat al contextului din Siria şi Libia. Există de asemenea ameninţări care vin dinspre Europa, cum ar fi ascensiunea ideologiilor extremiste, Brexit-ul, criza financiară din Grecia, un sistem financiar slăbit în zona euro, precum şi presiunea resimţită de zona Schengen şi de Uniunea Europeană însăşi ca urmare a sosirii în Europa a sute de mii de refugiaţi. Există apoi problemele care nu par să fie localizate într-o anumită zonă şi nu vin neapărat din partea vreunui stat naţional, dar care pot veni din partea unei singure persoane sau a unui grup de persoane. Aceste ameninţări includ terorismul individual al aşa-numiţilor lupi singuratici, criminalitatea organizată, criminalitatea cibernetică şi războiul cibernetic.

Mă voi limita în comentariile mele de astăzi doar la ameninţarea potenţială venită dinspre Rusia şi la ceea ce Statele Unite, NATO şi România întreprind în această privinţă.

În conformitate cu Doctrina militară a Federaţiei Ruse, elaborată în 2014 şi semnată de preşedintele Putin, Rusia evidenţiază NATO drept principalul pericol militar extern, indicând “întărirea puterii potenţiale a Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic cu misiuni la scară globală întreprinse prin încălcarea normelor de drept internaţional, prin dislocarea infrastructurii militare a ţărilor membre NATO în apropierea graniţelor Federaţiei Ruse, inclusiv prin extinderea alianţei”.

Mai departe în acelaşi document ruşii afirmă că “amplasarea şi dislocarea sistemelor de apărare împotriva rachetelor strategice subminează stabilitatea globală şi afectează echilibrul de forţe stabilit în privinţa rachetelor nucleare…”

Consider că această afirmaţie este culmea duplicităţii. Am conlucrat cu ruşii încă de la început în privinţa apărării antirachetă din Europa şi chiar ne-am oferit să colaborăm cu ei în proiectarea arhitecturii apărării împotriva rachetelor balistice din Europa. Ei ştiu fără îndoială că etapa a doua a Abordării Europene Adaptive în Etape, care va deveni în mod oficial operaţională în luna mai a acestui an la baza de la Deveselu, nu constituie o ameninţare la adresa capacităţii lor de descurajare nucleară.

Cu toate acestea, prin declararea acestui sistem drept o ameninţare strategică, Federaţia Rusă preferă să ignore legile fizicii şi dovezile evidente referitoare la superioritatea numerică şi capacităţile tehnologice, perseverând în această perspectivă lipsită de fundament real.

În Strategia de Securitate Naţională a Federaţiei Ruse până în 2020 publicată în 2009 Guvernul Rusiei a afirmat că intenţia forţelor armate ale Rusiei este aceea de a îşi întări capacităţile militare pentru a se opune capacităţilor din ce în ce mai puternice ale NATO.

Desigur, cuvintele aşternute pe hârtie sunt una, dar atunci când cuvintele se transformă în acţiune aşa cum am văzut în Ucraina şi în Siria, precum şi în întărirea capacităţilor militare în regiunea Mării Negre, intenţiile încep să devină mai clare.

Federaţia Rusă face o investiţie serioasă în privinţa capacităţilor sale militare în regiunea Mării Negre. Putem face speculaţii în legătură cu motivele pentru care se întâmplă acest lucru, fie că este vorba de apărarea recentelor cuceriri teritoriale pe ţărmul Mării Negre, de menţinerea anumitor state de la Marea Neagră sub influenţa sa, de proiectarea puterii sale spre Marea Mediterană şi Orientul Mijlociu, de protejarea intereselor economice ale Rusiei în acelaşi timp cu diminuarea celor ale Statelor Unite şi Uniunii Europene, dar de fapt nu contează pentru că în curând Rusia va deţine puterea militară pentru a face toate aceste lucruri.

Până în 2020, Rusia îşi va fi întărit în mod semnificativ capacităţile militare în regiune, folosind Crimeea drept bază pentru puterea sa militară în regiune, dar folosind şi unele amplasamente în Abhazia.

Strategia sa militară principală în regiune pare să fie dislocarea unor capacităţi de interzicere a accesului în zonă, numite A2AD, capacităţi dislocate în Crimeea pentru a preveni capacitatea celor percepuţi drept inamici de a interveni militar în Marea Neagră. Sub aceast[ egidă a A2AD, Rusia pare de asemenea hotărâtă să transforme flota sa de litoral din Marea Neagră într-una capabilă să proiecteze puterea Rusiei în partea de est a Mării Mediterane. Conform ministrului apărării al Rusiei Serghei Șoigu, Rusia va cheltui 2,4 miliarde de dolari pentru Flota Mării Negre până în 2020, care vor duce probabil la construirea şi lansarea la apă a 18 noi nave militare împreună cu infrastructura portuară necesară.  Aceste nave vor include o flotă înnoită de submarine în Marea Neagră constând din şase noi submarine din clasa Kilo, considerate drept unele dintre cele mai silenţioase submarine din lume.

Desigur, capacităţile sale navale constituie doar una dintre componentele întăririi puterii militare a Rusiei în Marea Neagră.Forţele sale aeriene îşi întăresc şi ele potenţialul în Crimeea.Până în 2016 un regiment de bombardiere Tu-22M2 cu rază lungă de acţiune va fi dislocat la baza aeriană Gavardeşkoie. În plus, Rusia are în plan dislocarea unor avioane de vânătoare pentru atac la sol şi atac aerian, a unor elicoptere, precum şi a noului avion de vânătoare pentru forţele navale de tip Su-30M.

Acum că am examinat această nouă problemă de securitate în Marea Neagră, ce pot face Statele Unite, România şi NATO pentru a asigura securitatea NATO de-a lungul flancului sud-estic şi pentru a asigura libertatea de navigaţie în Marea Neagră? În primul rând, ceea ce trebuie să ştie încă de la început aliaţii noştri, dar şi potenţialii noştri inamici, este faptul că Statele Unite sunt ferm angajate să respecte Articolul 5 al Tratatului de la Washington.

Un atac împotriva unui stat membru este un atac împotriva tuturor statelor membre. Acest fapt ar trebui să fie suficient pentru a descuraja Rusia să întreprindă acţiuni militare împotriva unui stat membru al NATO. Oricât de mult şi-ar întări forţele armate ale Rusiei propriile capacităţi, ele nu pot egala capacităţile militare ale Statelor Unite şi ale aliaţilor săi din cadrul NATO.

Acestea fiind spuse, Statele Unite înţeleg nevoia de a întări prezenţa noastră în statele din flancul estic pentru a furniza un grad sporit de reasigurare a aliaţilor noştri mai recenţi, pentru a descuraja Rusia de la orice gând că ar putea cuceri uşor orice teritoriu NATO şi pentru a-i apăra pe aliaţii noştri în cazul scenariului cel mai puţin fericit. De fapt, preşedintele Obama a anunţat recent creşterea de patru ori a bugetului nostru din cadrul Iniţiativei de Reasigurare Europeană în comparaţie cu anul fiscal precedent. Această investiţie de 3,4 miliarde de dolari în securitatea europeană în anul fiscal 2017 va permite dislocarea unui număr mai mare de militari şi echipamente militare americane în Europa Centrală şi de Est printr-un sistem consecvent de rotaţie.

Statele Unite vor continua de asemenea prepoziţionarea de echipament militar pe continentul european, vor întreprinde îmbunătăţiri ale infrastructurii sale militare şi va sprijini întărirea capacităţilor militare ale aliaţilor săi din cadrul NATO şi a unor ţări partenere.

La rândul său, NATO are o abordare multidirecţională în privinţa securităţii şi întreprinde măsuri de întărire a capacităţilor de descurajare şi de apărare ale Alianţei pentru a putea răspunde mai eficient gamei complete de provocări de securitate din orice direcţie. Astfel de măsuri vor include întărirea eforturilor de contracarare a ameninţărilor hibride, întărirea capacităţilor naţionale de a rezista unei agresiuni, întărirea capacităţilor de apărare împotriva atacurilor cibernetice, precum şi extinderea sistemului NATO de apărare antirachetă. Desigur, există multe lucruri pe care România şi aliaţii noştri din regiune le pot face şi ar trebui să le facă. În primul rând, România ar trebui felicitată pentru că îşi îndeplineşte angajamentul asumat la Summit-ul NATO din Țara Galilor în privinţa creşterii bugetului apărării.

În acest an, Parlamentul a alocat 1,7% din PIB pentru apărare şi se îndreaptă spre obiectivul propus de 2% din PIB în 2017 şi de menţinere a acestei proporţii pentru o perioadă de zece ani, în conformitate cu acordul convenit anul trecut între toate partidele politice majore din România.
Acesta este un prim pas foarte bun şi sper că este un exemplu pe care toţi membrii Alianţei îl vor urma. Pasul următor este însă la fel de important: asigurarea finanţării necesare modernizării forţelor şi dezvoltării capacităţilor necesare NATO într-un mod cât mai eficient posibil. O parte importantă a acelui efort va fi reducerea dependenţei Alianţei de echipamentul militar de fabricaţie rusă şi tranziţia spre sisteme interoperabile NATO.

Militarizarea Mării Negre prezintă o problemă specială pentru NATO.Statele Unite, împreună cu majoritatea forţelor navale ale NATO, se află sub restricţii impuse prin Convenţia de la Montreux în privinţa capacităţilor navale pe care le pot disloca în Marea Neagră.

Vom continua rotaţia navelor militare americane în Marea Neagră, dar acestea nu vor atinge un nivel care să poata rivaliza cu prezenţa navală rusă în Marea Neagră. În timp ce vom continua să furnizăm capacităţi credibile de descurajare celor trei aliaţi NATO de la Marea Neagră, va depinde de aceste naţiuni să conlucreze şi mai strâns pentru a întări securitatea lor comună, mai ales în domeniul capacităţilor navale. Există multe lucruri pe care aceste trei state le pot face şi ar trebui să le facă pentru a întări capacităţile militare ale NATO în Marea Neagră şi în regiunea Mării Negre.

Primul pas ar fi să aibă întâlniri frecvente la nivel înalt şi la nivel de lucru pentru a discuta contextul de securitate, capacităţile lor şi cum pot lucra împreună. Statele Unite sunt bucuroase să joace un rol de sprijin în această privinţă.

Deşi cu toţii ne dorim ca provocările cu care se confruntă regiunea euroatlantică în domeniul securităţii, mai ales în regiunea Mării Negre, să prezinte un tablou mai optimist, nu am nici o îndoială că dacă cea mai puternică alianţă militară din istorie rămâne unită, aşa cum a facut întotdeauna, va trece cu bine prin această perioadă nesigură şi va deveni mai puternică şi mai capabilă decât a fost vreodată.

Vă mulţumesc pentru răbdarea şi pentru prezenţa dumneavoastră”, a spus în încheiere Hans Klemm, amasadorul american în România.

 

Sursa: GRUPUL DE REFLECŢIE ŞI ANALIZĂ INTERNAŢIONALĂ CITADEL

What Next?

Related Articles