Ambasadorul american la Sofia, despre aderarea la Schengen a Bulgariei

Bulgaria si spatiul Schengen. foto google.

Fapul că SUA reprezintă – în ciuda problemelor proprii pe care le are – unul dintre cei mai mari jucători internaţionali, se poate observa şi din modul în care se implică, declarativ-apreciativ sau, uneori, chiar direct, în viaţa politică a diferitelor ţări. Un exemplu în sensul implicării declarative sau al transmiterii unor semnale,îl constituie afirmaţia recentă a ambasadorului SUA la Sofia, referitoare la admiterea Bulgariei în Schengen.
Deşi SUA nu este ţară UE, ambasadorul american la Sofia, James Warlick, a afirmat, în cadrul unui interviu acordat postului public de televiziune din Bulgaria – BNT că: “Bulgaria va adera cu siguranţă la Schengen, dar nu se cunoaşte data exactă”.

Potrivit lui Novinite.com, diplomatul american a făcut aceste declaraţii subliniind faptul că “Guvernul de la Sofia a îndeplinit toate criteriile tehnice pentru aderarea ţării la Schengen şi că Bruxelles-ul va accepta aderarea la un moment dat”.

Oficialul american a mai afirmat că “există probleme cu sistemul judiciar din Bulgaria”. Şi-a exprimat însă aprecierea pentru judecătorii integri şi “calităţile poporului bulgar”.

“Există lipsă de încredere în sistem, este nevoie de încredere. Problema nu este doar că trebuie reformat sistemul, ci modul în care va fi reformat. Cetăţenii bulgari trebuie să realizeze că au tolerat suficient de mult aceste lucruri şi trebuie să spună tare şi răspicat că doresc schimbare”, a subliniat ambasadorul american.

În cursul zilei de luni, 19 septembrie, ambasadorul Olandei, Karel van Kesteren, a confirmat intenţia ţării sale de a bloca aderarea Bulgariei la Schengen.

Sursa: Novinite.com

What Next?

Related Articles