Alegeri interne în PDL după prezidenţialele din 2009

Preşedintele PD, Emil Boc, a explicat, luni, după reuniunea BPN, că noul PDL va organiza alegeri interne după prezidenţialele din 2009; aceasta, deoarece până atunci partidul trebuie să îşi concentreze eforturile pentru câştigarea viitoarelor alegeri locale şi parlamentare, din 2008.

Boc a mai spus că PDL îl va susţine pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, explicând că au fost eliminate din programul politic referirile la formaţiuni politice. Programul politic vizează doar “principii şi valori”, fără niciun fel de trimiteri la persoane sau partide. În acest sens, a fost eliminată din programul politic al viitorului PDL interdicţia de a colabora cu PSD.

Emil Boc a confirmat scoaterea din organigramă a funcţiei de secreatar general adjunct, unde fusese nominalizat Gheorghe Flutur. Structura centrală de conducere a PDL va fi formată din preşedinte, Emil Boc, prim-vicepreşedinţi, Theodor Stolojan şi Adriean Videanu, secretarul general Vasile Blaga, iar restul de 26 de poziţii din cele 29 din structura centrală vor fi ocupate de vicepreşedinţi de la PD şi PLD, precum şi secretari executivi. Negocierile vizând aceste posturi nu s-au încheiat. Liderul PD a mai precizat că, după alegerile interne, cele două posturi de prim-vicepreşedinţi vor fi desfiinţate şi va fi creat un post de preşedinte executiv, după modelul actualei structuri de conducere a PD.

Sursa:ROMPRES; NEWSIN

What Next?

Recent Articles