Adunarea Generală a ONU – rezoluţie simbolică ce confirmă pierderea legitimităţii regimului sirian

Logo ONU. foto wikipedia

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat în urmă cu o zi, o rezoluţie, cu rol simbolic, ce denunţă bombardarea unor oraşe rebele de către armata siriană. Rezoluţia critică totodată neputinţa Consiliului de Securitate de a acţiona concertat pentru a pune capăt conflictului din Siria.

Rezoluţia, prezentată de Arabia Saudită în numele grupului arab şi sprijinită de 60 de ţări, printre care SUA şi state europene, a fost aprobată cu 133 de voturi “pentru”. Doisprezece voturi au fost “contra”, şi au fost exprimate de ţări precum Rusia, China şi Iran. 31 s-au abţinut, printre care India şi Pakistan.

“Rezoluţia adoptată de Adunarea Generală confirmă că regimul lui Bashar al-Assad şi-a pierdut credibilitatea şi că actorii internaţionali nu mai cred în legitimitatea cestui regim”, a declarat liderul Consiliului Naţional Sirian (CNS), kurdul Abdel Basset Sayda, în cadrul unei vizite făcute în Kurdistanul irakian.

 

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles