Administraţia Obama doreşte un Kosovo multietnic, independent şi democratic

Într-un mesaj de felicitare transmis autorităţilor kosovare cu ocazia primei aniversări a proclamării independenţei teritoriului, Preşedintele american Barack Obama a promis sprijinul SUA pentru un Kosovo “multietnic, independent şi democratic”.


“Vreau să subliniez că SUA vor continua să sprijine un Kosovo multietnic, independent şi democratic în eforturile acestuia de a obţine locul pe care îl merită în calitate de membru al comunităţii statelor”, scrie Obama în mesajul adresat preşedintelui kosovar Fatmir Sejdiu şi dat publicităţii de cancelaria acestuia.

“În numele poporului american, vă felicit pe dumneavoastră, dar şi pe toţi cetăţenii din Kosovo, cu ocazia primei aniversări a declaraţiei istorice de independenţă a Kosovo”, a adăugat preşedintele american.

Autorităţile de la Priştina au proclamat independenţa Kosovo la 17 februarie 2008, aceasta fiind recunoscută de 54 de ţări din lume, între care SUA şi 22 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Serbia continuă să considere Kosovo drept provincia sa sudică şi aşteaptă o decizie a Curţii Internaţionale de Justiţiei cu privire la legalitatea acestei independenţe.

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles