Acord Strategic între SUA şi Afganistan

Obama adresandu-se militarilor americani in Afganistan 01 mai 2012 foto CNN

În timpul unei vizite la Kabul a Preşedintelui SUA, Barack Obama, a fost semnat, împreună cu Preşedintele Afganistanului, un acord strategic între cele două state. Acordul prevede în linii mari retragerea forţelor americane până în 2014 dar păstrarea unor capacităţi care să permită americanilor desfăşurarea de operaţiuni contrateroriste.



De la sfârşitul anului 2014, responsabilitatea pentru menţinerea securităţii în Afganistan va reveni forţelor afgane. 23.000 de militari americani vor fi retraşi din Afganistan până la sfârşitul verii.

Preşedintele american s-a deplasat în secret în Afganistan în noaptea de luni spre marţi aterizând la baza militară Bagram, la 50 km de Kabul. El s-a deplasat apoi cu elicopterul la palatul prezidenţial din capitala afgană.

În cadrul unui discurs susţinut la baza Bagram, Obama a afirmat că victoria asupra grupării Al Qaeda este “la îndemână” şi a reînnoit apelul său către talibani pentru ca aceştia să participe la reconcilierea naţională în Afganistan. “Am spus clar că ei pot conta pe viitor dacă se vor îndepărta de Al Qaeda şi vor respecta legile afgane. Mulţi dintre membrii lor şi-au exprimat interesul pentru reconciliere. Calea spre pace este trasată în faţa lor”, a adăugat Obama.

“Recunosc că mulţi americani s-au săturat de război. În calitate de preşedinte, nuimic nu este mai greu decât să semnezi o scrisoare către o familie (a unui soldat ucis) şi să priveşti în ochii unui copil care va creşte fără mamă sau tată”, a declarat Obama.

La puţin timp după plecarea preşedintelui american Barack Obama din Afganistan a avut loc un atentat sinucigaş cu maşină capcană în centrul Kabulului.

sursa: CNN

What Next?

Related Articles