Acord privind instituirea unei taxe la nivel mondial pentru bănci

Premierul Marii Britanii, Gordon Brown, a declarat pentru Financial Times că, marile economii ale lumii sunt aproape de un acord privind instituirea unei taxe la nivel mondial pentru bănci.

Potrivit acestuia sunt şanse reduse ca o înţelegere să fie încheiată la următoarea reuniune G20, din iunie, dar a afirmat că lumea este pregătită pentru o “taxă globală”.

Germania, Franţa şi Marea Britanie sunt de acord în termeni generali privind necesitatea unei taxe, a spus el, adăugând că speră şi la adeziunea Statelor Unite.

“Marea Britanie a discutat cu Franţa şi Germania despre ce putem face împreună. Suntem de acord în privinţa unei baze comune”, a declarat Brown.

Săptămâna trecută, Franţa şi Germania au susţinut instituirea unei taxe bancare coordonate la nivel internaţional.

Premierul britanic a declarat pentru FT că doreşte să reînvie spiritul cooperării globale, după perioada de declin care a urmat întâlnirii din aprilie 2009 a G20, la Londra.

Chiar dacă peste circa o lună vor avea loc alegeri în Marea Britanie, Brown este angajat într-o campanie internaţională pentru negocierea instituirii unei taxe bancare.

Premierul vrea un acord privind taxa la reuniunea G20 din noiembrie, de la Seul, alături de reguli privind capitalul, care să întărească instituţiile financiare pentru o eventuală nouă criză.

sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles