Accesul PE la raportul privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen restricţionat de Consiliul European

Eurodeputaţi din cadrul Comisiei pentru Drepturi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne au declarat că, Consiliul European a refuzat să prezinte Parlamentului European rapoartele privind progresele înregistrate de Bulgaria şi România în vederea aderării la Schengen.

Potrivit eurodeputaţilor motivul oferit de Consiliu a fost că rapoartele sunt confidenţiale şi neconcludente.

Acestea urmau să fie discutate marţi după-amiază de Comisia pentru Drepturi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne.

Raportorul comisiei în acest dosar, europarlamentarul portughez Carlos Coelho, a declarat că a primit acces la rapoarte, dar nu poate realiza copii ale acestora şi nici nu poate efectua adnotări.

Controversa privind intrarea României şi Bulgariei în Schengen, planificată iniţial pentru martie 2011, a apărut după ce Franţa şi Germania şi-au exprimat obiecţiile, în decembrie, faţă de această aderare, invocând problemele grave din domeniul justiţiei şi crimei organizate cu care se confruntă în continuare Sofia şi Bucureştiul.

sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles