A murit Hugo Chavez – preşedintele Venezuelei

Hugo Chavez. fostul presedinte al Venezuelei. foto paginaintaiDeşi zvonurile că preşedintele venezuelean Hugo Chavez ar fi decedat în urmă cu câteve zile, abia pe 5 martie, Caracasul a declarat oficial că preşedintele a murit.
În vârstă de 58 de ani, Chavez a murit din cauza cancerului. El s-a aflat timp de 14 ani la conducerea Venezuelei.

Moartea sa a lăsat ţara în stare de şoc şi în incertitudine, înaintea alegerilor prevăzute în următoarele 30 de zile.

Alegeri prezidenţiale anticipate vor fi convocate în Venezuela în “următoarele 30 de zile”, iar vicepreşedintele Nicolas Maduro va asigura interimatul.

Anunţul a fost făcut de ministrul de Externe Elias Jaua. Acesta a dat asigurări că “se urmează instrucţiunile preşedintelui Hugo Chavez, decedat în urmă cu o zi”.

Au apărut şi acuzaţii cum că SUA ar putea fi responsabile de moartea preşedintelui Hugo Chavez prin desfăşurarea unor “acţiuni conspirative”.

Statele Unite au respins aceste acuzaţii, cosiderând că este “absurd” să se spună că Washingtonul ar putea fi responsabile de moartea preşedintelui Hugo Chavez.

Patrick Ventrel, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a declarat:
“Respingem ferm acuzaţiile Guvernului venezuelean, potrivit cărora Statele Unite sunt implicate într-o conspiraţie pentru a-l destabiliza”.

Pentagonul confirmase anterior expulzarea din Venezuela a doi ataşaţi militari americani, dintre care unul a fost acuzat de vicepreşedinte că a încercat să contacteze militarii venezueleni pentru “a le propune proiecte de destabilizare”.

Ventrell a subliniat, la rândul său, că Statele Unite ar putea recurge la represalii împotriva diplomaţilor venezueleni, în virtutea Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles