27 aprilie – 9 mai, o delegaţie a FMI va fi prezentă la Bucureşti

Emil Boc a declarat că “noul acord cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială nu presupune, deocamdată, ca România să tragă banii puşi la dispoziţie de organismele financiare”.

“Nu avem în noul Acord decât situaţia în care, dacă va fi nevoie, în viitor, vreodată, şi România va fi într-o situaţie dificilă, să apeleze (la finanţare). Deocamdată, acest acord cu CE şi FMI nu este cu bani direcţi, ci doar un acord precautionary, aşa cum s-a numit”, a spus Boc, citat de AGERPRES.

O delegaţie a FMI va discuta cu autorităţile române, la Bucureşti, în perioada 27 aprilie – 9 mai, a anunţat reprezentantul României la Fond, Mihai Tănăsescu.

“Este o vizită obişnuită, de lucru, o vizită la fel ca toate celelalte până acum. Poate nuanţa specifică o constituie faptul că este prima vizită din cadrul celui de-al doilea program pe care îl avem cu FMI, după ce am încheiat cu succes primul program cu FMI, CE şi BM. În rest, este o vizită obişnuită, o vizită de lucru în cadrul programului”, a spus premierul Boc.

 

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles